Considerate
cele mai sigure și emise pe bani mulți, documentele pot fi
clonate.
Franco Frattini admirand falsul
Un specialist în securitate a
demonstrat că pașapoartele cu microcipuri, gândite ca vârf de
lance împotriva furtului de identitate, pot fi manipulate ieftin
și simplu.
Cei care au demascat problema
au fost jurnaliștii de la "The Times". Testele efectuate în
contul publicației din Marea Britanie au demonstrat "slăbiciunile"
microcipurilor introduse să protejeze împotriva terorismului și
a crimei organizate.
Un specialist a clonat
cipurile de pe două pașapoarte britanice și a implantat imagini
digitale ale lui Osama ben Laden și ale unui atacator sinucigaș.
Cipurile manipulate au fost considerate autentice de programul
de citire a pașapoartelor.
Ministerul de Interne britanic
a susținut întotdeauna că cipurile falsificate vor fi depistate
la controalele la frontieră deoarece nu se vor potrivi cu
codurile din PKD, o bază internațională de date. Însă numai zece
dintre cele 45 de țări care eliberează astfel de pașapoarte s-au
înscris în sistemul de coduri Public Key Directory (PKD) și doar
cinci îl folosesc.
Marea Britanie este membră a
PKD, însă nu îl va folosi până anul viitor. Dar chiar și atunci,
sistemul va fi complet securizat, cu condiția ca toate cele 45
de țări să fie înscrise. În plus, chiar dacă unele dintre aceste
țări fac schimb de coduri manual, infractorii pot folosi
pașapoarte false din țări care nu împărtășesc codurile, fiind
astfel nedetectabile.
Cipurile
sofisticate, un bluf
Zeci de milioane de pașapoarte
cu microcipuri au fost deja emise de cele 45 de țări în speranța
că, astfel, călătoriile internaționale vor fi mai sigure.
Ele conțin un mic cip cu
frecvență radio și antenă, iar un cititor special electronic
trimite un semnal codat către cip, urmând ca acesta din urmă să
răspundă cu datele de identitate și biometrice ale deținătorului.
Testele pentru "The Times" au
fost efectuate de Jeroen van Beek, cercetător în securitate de
la Universitatea din Amsterdam. El a folosit un cod de
programare cunoscut de public, un cititor de carduri de 78 de
dolari și două cipuri RFID de 19 dolari, reușind să cloneze și
să manipuleze în mai puțin de o oră două cipuri până la nivelul
în care puteau fi plantate într-un pașaport fals sau furat.
În final, cipurile manipulate
de Van Beek au fost acceptate ca autentice de Golden Reader,
programul standard folosit de International Civil Aviation
Organisation pentru a le testa.
Cu poza lui Ben
Laden
Pașaportul unui tânăr a fost
manipulat să conțină imaginea lui Osama ben Laden, iar
pașaportul unei femei de 36 de ani a fost modificat astfel încât
să conțină o fotografie a lui Hiba Darghmeh, un kamikaze
palestinian care a ucis trei persoane în 2003. "Faptul ridică
semne de întrebare în legătură cu securitatea", a declarat Van
Beek.