“Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit? Si nu cu numele Tau draci am scos, si nu cu numele Tau multe puteri am facut?” (Matei 7,22)

Cei  “acceptati” sunt cei care vor rosti aceste cuvinte – cei care isi vor fi “achiatat datoriile” si isi vor fi cladit reputatia de slujitor a lui Hristos savarsind pentru El, dupa cum pretind, lucruri impresionante. Insa Domnul le va raspunde: ”Niciodata nu v-am cunoscut pe voi: departati-va de la Mine cei ce lucrati fara de legea” (Matei 7,23).

Cu ce vor fi gresit, ca sa indreptateasca aceasta mustrare asupra din partea Domnului? In numele lui Hristos isi vor fi facut lucrarile, dar nu in Duhul lui Hristos, si astfel nu vor fi trait cu adevarat dupa poruncile Lui. Faptele lor, fiind facute pentru lumea aceasta, vor pieri in lumea aceasta. Se vor fi potrivit pe dinafara cu toate preceptele credintei, dar pe dinauntru nu-si vor fi indreptat vietile catre Ceruri. Si se vor afla cu mainile goale inaintea Judecatorului.

                                                       

Acesta este chipul a ceea ce se va intampla la apogeul apostaziei lumii - sau al “caderii din credinta” – de la Hristos, la Judecata de Apoi. Acest fapt ilustreaza pe deplin mesajul unui Sfant Parinte al acestor vremuri de pe urma, Arhiepiscopul Averchie Tausev din Jordanville. Prin Arhiepiscopul Teofan al Poltavei, a avut legatura directa cu linia neantrerupta de teologi ortodocsi care au incredintat duhul traditiei lor ca de la parinte la fiu. Un semn ca este un transmitator autentic al traditiei patristice este adeverit si prin faptul ca niciodata nu s-a gandit sa se numeasca pe sine “teolog” sau “erudit patristic”,  fiind si mai putin recunoscut drept ceea ce era cu adevarat: un prooroc al apostaziei. Nu a vorbit decat din dragoste pentru Adevarul de viata datator al Ortodoxiei si pentru turma incredintata lui de Hristos. A socotit ca era datoria lui sa avertizeze poporul cu privire la efectele mai subtile ale apostaziei, care s-a raspandit tot mai repede, pe masura ce lumea noastra se apropie de sfarsitul ei. Apostazia – o stia prea bine – era mai mult decat ceva care se manifesta in afara, “intr-un loc anume” – in lumea profana orbita de sine si fara de Dumnezeu  ori in madularele crestine apostate care isi axeaza aproape deplin viata pe valorile lumesti. Mai mult, radacinile apostaziei merg pana in strafunduri. Pot patrunde in chiar inima omului...            Arhiepiscopul Averchie a inteles ca, asemenea faptelor slujitorilor mincinosi pe care Hristos i-a mustrat in fragmentul de mai sus (Matei 7, 22-23), chipul din afara al Bisericii si chiar al Ortodoxiei “adevarate”, “traditionale” poate fi copiat cu atata viclenie si atat de intocmai, incat sa poata fi in stare sa-i “insele, de va fi cu putinta, chiar si pe cei alesi” (Matei 24, 24). Acest gand era o povara imensa ce o purta asupra sa. El primise, chiar de Parinti Ortodocsi autentici, esenta Ortodoxiei. Pentru a transmite in chip izbutit aceasta esenta generatiei urmatoare, trebuia sa o deosebeasca de surogatele care cresteau acum din ce in ce mai subtil. Cuvantul rostit si scris parea nepotrivit pentru aceasta sarcina. Adesea si-a gasit alinarea in fraza plina de amaraciune a Episcopului Teofan Zavoratul: “Crestinismul ortodox isi pierde sarea” (cf. Matei 5,13). Dar oare e cu putinta ca singurii care sa poata deslusi aceasta pierdere sa fie cei care impartasisera deja din “seva” autentica a Ortodoxiei? Cineva care nu a gustat sarea, nu stie sa faca diferenta daca i s-ar da ceva ce are un alt gust si i s-ar spune ca este sare.

Arhiepiscopul Averchie a citat adesea si cuvintele Episcopului Ignatie Briancianinov : “Nu nazuiti ca ridicand mana voastra slaba sa curmati torentul stihinic al apostaziei . Evitati-o, aparati-va de ea, si aceasta va este de ajuns. Cautati sa cunosteti duhul vremurilor, cercetati-l ca sa-i puteti evita influenta oricand este cu putinta”.

Desigur, studentii si monahii – de la Seminarul si Manastirea “Sfanta Treime’ din Jordanville – Arhiepiscopului Averchie au pretuit oportunitatea avertismentelor lui. Insa multora le era totusi greu sa patrunda ratiunea pentru care pomenea si insista cu atata staruinta asupra unei teme atat de negative. Odata, cand arhiepiscopul vorbea ca de obicei despre semnele lepadarii de Hristos, un student a pus o intrebare: “Neindoielnic ca apostazia este groaznica si trebuie sa auzim despre ea, dar de ce atat de mult? La urma urmei suntem la adapost de influentele ei prin faptul ca suntem ortodocsi, prin alipirea de traditii. Suntem in cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil – nu suntem ecumenisti, nu avem nimic de a face cu tradarea Ortodoxiei care se savarseste in alte eparhii. Suntem in Biserica cea adevarata – Biserica Ortodoxa. Nu suntem in siguranta? Hristos a spus ca portile iadului nu vor birui Biserica Lui”.

Prinvindu-l patrunzator pe cel care ia adresat intrebarea, Arhiepiscopul Averchie l-a intrebat la randul sau: ”Dar ce anume stabileste daca tu esti sau nu in acea Biserica?”A folosit forma la singular a cuvantului – “tu” – pentru ca a vrut sa li se adreseze ascultatorilor lui ca si unor persoane.

Toti studentii prezenti erau botezati crestin-ortodocsi. Barbatul care adresase aceasta intrebare neasteptata era propriul lor ierarh, propria lor veriga de legatura cu Apostolii. Nu doar ca erau cu el in aceeasi Biserica, ci si in aceeasi “eparhie”. Atunci cum de putea sa puna la indoiala calitatea lor de madulare in Biserica cea adevarata fara sa si-o conteste pe a sa?

Intrebarea Arhiepiscopului Averchie era plina de talc. Le spusese adesea studentilor lui ca Antihrist va “recunoaste”, va “legitima” si astfel va pune stapanire pe aparenta exterioara a Bisericii Ortodoxe – cu traditiile, artele, dogmele, legalitatea de ordin canonic, curatia liturgica si succesiunea ei apostolica. De aceea, calitatea exterioara de membru al Bisericii si alipirea de traditii – desi acestia sunt pasi necesari pentru cei care cunosc Adevarul Ortodoxiei si doresc sa se impartaseasca de harul ei deplin – nu ofera, dupa cum a spus, “nici o garantie”. Intrebandu-i pe studenti ce anume hotaraste daca sunt sau nu madulare ale Bisericii celei adevarate, accentua nevoia ca ei sa dezvolte in ei insisi, in mod personal, un simtamant al autenticitatii care sa-i faca sa recunoasca atat duhul crestinismului Ortodox adevarat, cat si copiile lui viclene.

[1] Marturia Fericitului Averchie, pag. 85,  din cartea  „ Apostazia si antihristul dupa invataturile Sfantilir Parinti”, Editura Sfintii Martiri Brancoveni, Constanta, 2008.

Comentariu,

Marturia Arhiepiscopului Averche a fost facuta in anii 1970. Constatarea Episcopului Teofan Zavoratul in anii 1900, iar noi trebuie sa raspundem astazi la teribila intrebare: “dar ce anume stabileste daca tu esti sau nu in acea Biserica?”

        Ce sanse am eu – robul lui Dumnezeu, Marcel – cu creierii spălati de comunism si cu inima imbibata de hedonismul de dupa ’89, sa fac parte din “acea Biserica?”. Sfantul Averchie face referire la cei care cred in Hristos, cred in viata vesnica, in Rai si  Iad dar traiesc ca si cum acestea nu ar exista.

Nu ne va intreba Mantuitorul de ce nu am facut minuni sau de ce nu am schimbat lumea ci ne va intreba de ce nu am facut lucruri la masura noastra.

Am incercat sa-mi raspund la intrebare si mi-am dat seama ca nu sunt in ″Acea Biserica» deoarece nu l-am saturat pe cel flamand, nu l-am imbracat pe cel gol, nu am crezut ca  «nu se misca fir de par fara Voia Mea″, ca ″fara de Mine nu puteti face nimic″, ca trebuie sa fac intai voia lui Dumnezeu, ca nu pot varsa o lacrima pentru pruncii avortati, ca… Deasemenea  la ce folos  Biserici si Manastiri aurite daca duhul lor nu se adapa din seva autentica a Ortodoxiei? Sarea si savoarea Ortodoxiei nu poate fi predata in facultate ci doar de la parinte la ucenic.

        Inapoi la Batrani! Prea multe ziduri si prea multe diplome.

        Sa ma iertati, cu siguranta gresesc! nu acuz , nu dau sfaturi si nu am solutii. Sunt doar confuz si va rog sa ma ajutati sa fim in acea Biserica. Ne spune Episcopul Averche in continuare ca antihrist inseamna imitarea crestinismului “telul a tot ce daruieste Hristos este sa-i pregateasca pe oameni pentru cer iar ratiunea lui antihrist este sa-i lege pe oameni, in orice chip cu putinta, de acest pamant. Antihrist va fi foarte “duhovnicesc”, legandu-i pe oamnei de pamant cu chiar infatisarea din afara a lucrurilor care sunt menite sa-i duca in cer”.

 

Marcel Bouroş                                                                fundatia_smb@yahoo.com